Asociația Gândim și Acționăm Local în Sectorul 4 organizează in perioada 22 – 29 noiembrie 2021 concurs pentru ocuparea a 2 posturi, respectiv:

  • Expert monitorizare proiecte POR – 1 post, pe durată determinată, 25 luni, 2 ore/zi;
  • Expert monitorizare proiecte POCU – 1 post, pe durată determinată, 25 luni, 2 ore/zi.

CONDIȚII GENERALE PENTRU PARTICIPAREA LA CONCURS

Va putea participa la concurs persoana care îndeplinește următoarele condiții:
a) are cetațenia română, cetațenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
b) cunoaste limba română, scris și vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exercițiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestata pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitațile sanitare abilitate;
f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs.


Expert monitorizare proiecte POR

1 post, pe durată determinată, 25 luni, 2 ore/zi;

CONDIȚII SPECIFICE PENTRU PARTICIPAREA LA CONCURS

a) Studii: studii superioare absolvite

b) Experienţă profesională specifică: minim 5 ani în proiecte finanțate din fonduri nerambursabile – implementare/monitorizare tehnică/financiară proiecte finanțate din Programul Operațional Regional sau similare care finanțează proiecte de investiții

c) Alte competențe: cunoștințe de operare PC (Word, Excel, PowerPoint, Internet și postă electronică);

ATRIBUȚII PRINCIPALE – conform Fișelor de post atașate prezentului anunț

Expert monitorizare proiecte POCU

1 post, pe durată determinată, 25 luni, 2 ore/zi.

CONDIȚII SPECIFICE PENTRU PARTICIPAREA LA CONCURS

a) Studii: studii superioare absolvite

b) Experienţă profesională specifică: experienta in scrierea/ implementarea/ evaluarea/ monitorizarea/ oferirea de asistenta tehnica in cadrul proiectelor implementate prin fonduri europene (POSDRU 2007-2013, POCU 2014-2020)

c) Alte competențe: diploma evaluator proiecte, emisa de ANC, diploma manager de proiect, cunostinte operare Windows 2000 XP, MS Office (Word, Excel, Power Point, Internet, Mail} Mac Os

ATRIBUȚII PRINCIPALE – conform Fișelor de post atașate prezentului anunț


DESCRIERE

Concursul pentru ocuparea posturilor de Expert monitorizare proiecte POR si Expert monitorizare proiecte POCU constă în 2 (două) probe succesive, după cum urmează:
a) selecția CV-urilor;
b) interviul.

a) Selecţia CV-urilor:
➢ pentru înscrierea la concurs fiecare candidat va prezenta un curriculum vitae (CV), modelul comun european, care va fi însoțit, în mod obligatoriu de următoarele documente:
a) cerere de inscriere la concurs;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
c) alte documente relevante pentru desfășurarea concursului, respectiv:
i. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări
ii. copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor privind experiența rofesională specifică pentru ocuparea funcției (adeverințe, recomandări, contracte de muncă, fișe de post etc.)
iii. copiile carnetului de munca sau, după caz, a adeverințelor care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau specialitatea studiilor;

➢ selecția CV-urilor se face pe baza verificării indeplinirii condițiilor de participare la concurs, prin raportare datele menționate în CV-uri;
➢ selecția CV-urilor se realizează în baza unanimității opiniilor membrilor comisiei;
➢ după finalizarea selecției dosarelor se va încheia un proces verbal, care va fi semnat de către toți membrii comisiei;
➢ rezultatele selectării CV-urilor se afișează de către membrul comisiei care îndeplinește atribuțiile de secretariat, cu mențiunea ADMIS sau RESPINS, însoţită de motivul respingerii CV-ului;

Dosarele de înscriere la concurs se vor transmite pe adresa de email a Asociației Gândim și Acționăm Local în Sectorul 4: galsectorul4@gmail.com

b) Interviul:
➢ proba interviului poate avea loc la sediul GAL sau prin mijloace online, în funcție de disponibilitatea candidatului;
➢ proba interviului poate fi susţinută doar de către acei candidaţi declaraţi admişi la proba de selecție a CV-urilor. Data si ora susținerii interviului se afișează odată cu rezultatele la selecția CV-urilor și nu poate depăși 48 de ore de la afișarea rezultatelor la selecția dosarelor;
➢ în cadrul interviului se testează abilităţile, aptitudinile şi motivaţia candidaţilor;
➢ interviul se realizează conform planului de interviu întocmit de comisia de concurs în ziua desfăşurării acestei probe, pe baza criteriilor de evaluare.
➢ criteriile de evaluare ale interviului sunt:
a) cunoștințe teoretice și/sau abilități practice impuse de funcția scoasă la concurs, conform bibliografiei;
b) capacitatea de analiză și sinteză;
c) motivația candidatului;
d) comportamentul în situații de criză;
e) inițiativă și creativitate.

➢ fiecare membru al Comisiei de concurs adresează întrebări candidatului. Nu se pot adresa întrebări referitoare la opiniile politice ale candidatului, activitatea sindicală, religie, etnie, starea materială, originea socială sau care pot constitui discriminare pe orice criterii potrivit legislației în vigoare;
➢ fiecare membru al Comisiei de concurs va intocmi o fisa individuala de evaluare a raspunsurilor si prestatiei candidatului pe baza criteriilor de evaluare, iar nota finala va fi calculata ca medie aritmetica a celor 3 (trei) note finale din fisele individuale de evaluare. Punctajul final obținut la interviu reprezintă punctajul final al concursului pentru fiecare candidat;
➢ pentru proba interviului punctajul este de maximum 100 de puncte;
➢ este declarat ADMIS candidatul care a obținut punctajul cel mai mare, dar minimum 50 de puncte. La punctaje egale, candidații aflați în această situație vor fi invitați la un nou interviu, care se va desfășura în maximum 24 de ore de la afișarea rezultatelor interviului inițial.
➢ notele finale ale concursului, în ordine descrescatoare, vor fi înscrise într-un centralizator nominal, în care se va menționa pentru fiecare candidat punctajul obținut. Centralizatorul nominal se semnează pe fiecare pagină de fiecare dintre membrii Comisiei de concurs;
➢ rezultatele finale ale concursului de ocupare a unei funcţii contractuale vacante sau temporar vacante se consemnează în raportul final al concursului;
➢ comunicarea rezultatelor se face prim menționarea punctajului final al fiecărui candidat și a sintagmei ADMIS sau RESPINS, prin afișare la sediul GAL și pe site-ul GAL, in maximum 24 de ore de la susținerea interviului.


CALENDARUL DE DESFĂȘURARE A CONCURSULUI

  • 22 noiembrie 2021 – termen maxim pentru depunerea dosarelor
  • 23 noiembrie 2021 – selectia CV-urilor
  • 24 noiembrie 2021 – primirea contestatiilor
  • 25 noiembrie 2021 – solutionarea contestatiilor si afisarea rezultatelor
  • 26 noiembrie 2021 – interviu
  • 29 noiembrie 2021 – afișare rezultate finale

BIBLIOGRAFIE

EXPERT MONITORIZARE PROIECTE POR

  1. Ghidul Solicitantului – Condiții Specifice de Accesare a Fondurilor în cadrul apelurilor de
    proiecte POR/2019/9/9.1/1/7Regiuni, POR/2019/9/9.1/1/BI Și POR/2019/9/9.1/1/
    Întreprinderi, Axa Prioritara 9 – Sprijinirea Regenerării Economice Și Sociale A
    Comunităților Defavorizate Din Mediul Urban, Prioritatea De Investitii 9.1 – Dezvoltare
    Locală Sub Responsabilitatea Comunității (DLRC), cu toate modificările și completările
    ulterioare;Ghidului Solicitantului, Conditii Generale pentru Accesarea Fondurilor in cadrul POR
  2. 2014-2020, inclusiv anexe cu modificările și completările ulterioare;
  3. Ordonanța de urgență nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene
  4. pentru perioada de programare 2014- 2020, cu modificările și completările ulterioare;
  5. Ghidul solicitantului. Condiții specifice “Sprijin pentru funcționarea Grupurilor de Acțiune
  6. Locală pentru implementarea Strategiilor de Dezvoltare Locală la nivelul orașelor cu
  7. peste 20.000 locuitori”- Etapa III a mecanismului DLRC, inclusiv anexe;
  8. Ghidul “Orientări pentru Grupurile de Acțiune Locală privind implementarea Strategiilor
  9. de Dezvoltare Locală la nivelul orașelor cu peste 20.000 locuitori- Etapa III a
  10. mecanismului DLRC”;
  11. Regulamentul UE nr 1303/2013 cu privire la Principalele etape ale mecanismului DLRC
  12. după aprobarea Strategiilor de Dezvoltare Locală.

EXPERT MONITORIZARE PROIECTE POCU

  1. Ghidul Solicitantului – Condiții Specifice pentru depunerea în sistemul MySMIS a cererilor
    de finanțare aferente fișelor de proiect selectate de GAL în cadrul SDL – Etapa a III-a a
    mecanismului DLRC AP 5/ PI 9.vi/ OS 5.1, cu toate modificările și completările
    ulterioare;
  2. Documentul Orientări privind accesarea finanțărilor în cadrul Programului Operațional
    Capital Uman 2014- 2020, inclusiv anexe cu modificările și completările ulterioare;
  3. Ordonanța de urgență nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene
    pentru perioada de programare 2014- 2020, cu modificările și completările ulterioare;
  4. Ghidul solicitantului. Condiții specifice “Sprijin pentru funcționarea Grupurilor de Acțiune
    Locală pentru implementarea Strategiilor de Dezvoltare Locală la nivelul orașelor cu
    peste 20.000 locuitori”- Etapa III a mecanismului DLRC, inclusiv anexe;
  5. Ghidul “Orientări pentru Grupurile de Acțiune Locală privind implementarea Strategiilor
    de Dezvoltare Locală la nivelul orașelor cu peste 20.000 locuitori- Etapa III a
    mecanismului DLRC”;
  6. Manualul Beneficiarului Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Axele
    Prioritare 1-6;
  7. Regulamentul UE nr 1303/2013 cu privire la Principalele etape ale mecanismului DLRC
    după aprobarea Strategiilor de Dezvoltare Locală.